|
*
era atît de frumoasă
că apa o lăsa să respire în adîncuri. și luna
o urma pe cer
în timpul zilei.
atît era de frumoasă
că dacă dragostea ei ar fi fost o corabie
ți-ar fi albit părul
dintr-un capăt în altul al ei.
ea putea întoarce vîntul din drum
cînd îți vorbea.
și fructele dădeau în copt
în prezența sa.
atît de frumoasă era.
încît în nopțile întunecate
punea stelele la loc pe cer
cu mîna ei.
eu n-am putut iubi o asemenea femeie.
atît de frumoasă era
că inima mea tremura ca un glonte
în pistolul lipit de tîmplă.
*
era talmente bella
che l’acqua gli concedeva di respirare negli abissi. e la luna
la seguiva nel cielo
durante il giorno.
era talmente bella
che
se il suo amore fosse stato una nave
ti avrebbe schiarito i capelli
da una sua estremità all’altra.
lei poteva far tornare sui suoi passi il vento
quando ti parlava
e la frutta maturava
in sua presenza.
talmente bella era.
tanto che nelle notti oscure
rimetteva sulla volta del cielo
con la sua mano
le stelle.
io non ho potuto amare una simile donna.
talmente bella era
che il mio cuore tremava come un proiettile
nella pistola puntata alla tempia.
*
vom îmbătrîni împreună.
vor îmbătrîni cu noi și apa și pietrele
și pentru că îmbătrînirea împreună e dragoste
și apa va fi bună cu piatra și piatra va fi bună
cu apa.
da, îmbătrînim împreună cu dragostea.
și noi vom fi buni cu ea și ea bună cu noi.
dacă îți voi cere în pahar cu apă și îmi vei aduce
o piatră, apoi voi bea piatra pentru că și ea
va fi bună cu mine și îmi va ține de sete.
dacă îmi vei da apă și ea mă va întări
ca stînca, e pentru că piatra e bună
cu noi și numim asta dragoste
într-o inimă neclintită.
așa vom îmbătrîni împreună.
*
invecchieremo insieme.
invecchieranno con noi,
l’acqua e le pietre
e perché invecchiare insieme è amore
e l’acqua sarà buona con la pietra
e la pietra sarà buona
con l’acqua.
sì, invecchiamo insieme all’amore.
e noi saremo buoni con lei e lei sarà buona con noi.
se ti chiederò un bicchiere d’acqua e mi porterai
una pietra, allora berremo la pietra perché anche lei
sarà buona con me e mi disseterà.
se mi darai l’acqua e essa mi rafforzerà
come la roccia, è perché la pietra è buona con noi
e questo lo chiamiamo amore
in un cuore incrollabile.
così invecchieremo insieme.
*
ea știe că poate face copacii să zîmbească
și da, radiografiile ei ar trebui expuse în muzee
rîsul ei trebuie făcut imn de stat.
acum doarme, e răcită, are ceva febră
prin piele temperatura-i apare ca zorii
ca lumina venind de peste linia ce unește
cerul și marea.
cum își ține ea mîna pe piept te face să crezi
că ascunde sub palmă o minune
poate puterea de-a învia.
părul i se răsfiră pe pernă rotocolit pe vise
timpul nu curge între respirările ei.
i-ai mîngîia inima de parcă ar fi o pisică
pînă toarce, atunci cînd tușește.
acum îți fumezi țigara ca un condamnat,
acum știi cît de mult poți pierde.
*
lei sa che può far sorridere gli alberi
e sì, le sue radiografie dovrebbero essere esposte nei musei
la sua risata dovrebbe diventare inno di stato.
ora dorme, ha il raffreddore, ha un po’ di febbre
attraverso la pelle la sua temperatura appare come l’alba
come la luce arrivando da sopra la linea che unisce
il cielo e il mare.
il modo in cui appoggia lei la mano sul petto ti fa credere
che nasconda sotto il palmo
un miracolo,
forse il potere della resurrezione.
i suoi capelli riposano sul cuscino intrecciati con i sogni
il tempo non scorre tra i suoi respiri.
le accarezzeresti il cuore come se fosse un gatto
fintanto che fa le fusa, quando tossisce.
ora fumi la tua sigaretta come un condannato,
ora sai quanto potresti perdere.
*
cel mai important lucru este să învățăm
cum să începem din nou
diferit.
să renunțăm la viață, să ne sinucidem fiecare
gînd, fiecare pornire
fiecare obișnuință.
să învățăm să o luăm de la capăt
deosebit
fără să mai trecem prin viață
fără să căutăm scurtăturile
spre moarte.
să ne sinucidem
să renunțăm
la tot ce ne cară în spate & ne duce
în același loc.
să ne rugăm
în altarul liniștii & singurătății
să învățăm să începem din nou
diferit
în puține cuvinte.
ca un fluture care se ridică din vierme
ca un diamant ce se naște din turbă
altfel
fiecare greșeală a noastră e sfîntă
e ieșirea din repetiție
e fereastra desenată pe tavan
prin care poți vedea cerul & cerul
e altfel
diferit
ca o memorie ce conține un singur vis
nevisat încă.
acum poți linge cuvintele
ca pe-o înghețată
care te face să zbori.
*
la cosa più importante è
imparare come ricominciare
diversamente.
rinunciare alla vita, far suicidare ogni
pensiero, ogni istinto
ogni abitudine.
per imparare a ricominciare tutto
in modo speciale.
senza passare per la vita
senza cercare le scorciatoie
verso la morte.
suicidiamoci
rinunciamo
a tutto ciò che ci accompagna & ci conduce
nello stesso posto.
preghiamo
sull’altare della pace e della solitudine
impariamo a ricominciare
diversamente
in poche parole.
come una farfalla che si alza dal bruco
come un diamante che nasce dalla torba
così
ogni nostro errore è santo
è l’uscita dalla ripetizione
è la finestra disegnata sul soffitto
attraverso la quale puoi vedere il cielo & il cielo in questo modo
è
diverso
come una rimembranza che custodisce un unico sogno
ancora non sognato.
ora puoi leccare le parole
come un gelato
che ti fa volare.
*
și viața e la fel de definitivă ca moartea
odată ce trăiești nimic
nu mai poate fi schimbat
și tot la fel e atunci cînd iubești
te întorci în tine ca ucigașul
la locul faptei
te zvîrcolești în pat
cuțitul în rană
iubești
de parcă ești orb și ai o singură ocazie să vezi
lumea cu ochii tăi
iubești și cerul îți încape tot în plămîni
pînă simți ochii căprui o clipă albaștri
iubești ca atunci cînd strîngi paharul cu tărie
cioburile
intră de tot în carne.
*
anche la vita è definitiva come la morte
una volta vissuta nulla
può più essere cambiato
lo stesso quando ami
ritorni in te come l’assassino
sulla scena del delitto
ti contorci sul letto
il coltello nella ferita
ami
come se fossi cieco e avessi
un’unica opportunità di vedere
il mondo con i tuoi occhi
ami e l’intero cielo trova posto
nei tuoi polmoni
finché senti gli occhi marroni diventare blu
per un istante
ami come quando stringi forte un bicchiere
e i cocci
entrano profondamente nella carne.
*
liniştea e cînd surzeşti înăuntru
și toată muzica aia e un cor de termite care-mi lasă oasele
mai negre decît părul tău
și probabil d-aia nu ți-am spus niciodată cît de mult
cît de mult
sînt viu în mine țipă o șopîrlă verde și verde
îmi sînt pereții
verde îmi e uitarea
și verde
visez cum o mie de oameni fac dragoste și dragostea se ridică
în două picioare și vine
la mine să-mi facă o dungă de dragoste pe față
se culcă la picioarele mele și pe o rază de cîteva mii de dorințe
dragostea mea face dragoste
cu tot ce e-n mine
cine se îmbracă special să întîlnească lebede negre
face dragoste iar
cîntecul se aude ca o liniște înăuntru
și eu fac dragoste atunci cînd mă gîndesc
la tine că pot să te sărut fără mîini
chiar și dintr-o poză.
*
silenzio è quando diventi sordo dentro
e tutta quella musica è un coro di termiti che lascia le mie ossa
ancor più nere dei tuoi capelli
e probabilmente per questo non ti ho mai detto quanto
quanto
sono vivo in me urla una lucertola verde e verde
sono le mie mura
verde è il mio oblio
e verde
sogno come mille persone fanno l’amore
e l’amore si alza
diventa bipede e viene
da me per abbozzarmi una striscia d’amore sul viso
s’adagia ai miei piedi e su un raggio di mille e mille desideri
il mio amore fa l’amore
con tutto ciò che è in me
chi si veste specialmente per incontrare cigni neri
fa l’amore nuovamente
e la canzone si ode come un silenzio dentro
e io faccio l’amore quando penso
a te che posso baciarti senza mani
anche su una foto.
*
pe umerii mei nu crește nimic.
aripile mele sunt ploaia.
e suficientă o picătură din tristețea asta
să omori un dinozaur.
am făcut dragoste cu femeia pe care o iubesc
în gînd.
a fost atît de bine plăcerea asta
ne-ar putea ucide pe amîndoi.
plouă.
sunt singur în camera galbenă
aprind o lumînare & o las să plîngă
cu lacrimi de ceară.
în locul meu.
*
sulle mie spalle non cresce nulla
le mie ali sono la pioggia.
è sufficiente una goccia da questa tristezza
per uccidere un dinosauro.
ho fatto l’amore con la donna che amo
nel pensiero.
è stato così delizioso questo piacere
potrebbe uccidere entrambi.
piove.
sono solo nella stanza gialla
accendo una candela & la lascio piangere
con lacrime di cera.
al posto mio.
*
am fost la concert în seara asta
am fost la cure
ca la un sanatoriu al minților bolnave
dar fără remușcări
ne-am mușcat unul pe altul
cum o lupoaică și piciorul
prins în capcană
și am numit asta dragoste
pentru că dragostea
e importantă
dacă e de sine.
tu poți fără bere, eu nu pot
fără tine. undeva în cer
e o lumină violet
și acordurile muzicii împung în ea ca un taur
rănit. sunt frumoase luminile ascunse
în cele mai mici ferestre ale casei
poporului, sunt dulci
picăturile de ploaie in paharele cu bere,
am venele goale ca o peșteră
fără lilieci
fără aur
fără un muncitor beat care nu și-a mîncat cîrnatul la prînz.
un gol ca stomacul de fumător
la prima țigară dimineața.
e lună plină și totuși e umbră mare pe ea.
eclipsă.
ce noroc am eu, dragostea mea.
undeva, pe bulevard, circulă un taxi
pasagerul ascultă pe geam
noaptea mea fără tine.
*
sono andato al concerto stasera
sono andato a fare delle cure
come presso il sanatorio delle menti malate
ma senza rimorsi
ci siamo morsi a vicenda
come una lupa il piede
prigioniero nella trappola
e abbiamo chiamato questo amore
perché l’amore
è importante
se è amore di sé.
tu puoi senza birra, ma io non posso
senza di te. da qualche parte nel cielo
c’è una luce viola
e gli accordi della musica la pungono come un toro
ferito. sono belle le luci nascoste
nelle finestre più piccole della casa del popolo,
sono dolci
le gocce di pioggia nei bicchieri di birra,
ho le vene vuote come una grotta
senza pipistrelli
senza oro
senza un lavoratore ubriaco che non ha mangiato la sua salsiccia a pranzo.
un vuoto come lo stomaco del fumatore
alla prima sigaretta del mattino.
è una luna piena eppure una grande ombra la copre
eclisse.
che fortuna ho io, amore mio.
da qualche parte, sul viale, un taxi corre,
il passeggero dalla finestra ascolta
la mia notte senza di te.
*
un cui în care poți atîrna toate tablourile
uneori ne e teamă că o să ne trezim
singuri. de parcă singuratatea n-ar avea nimic nobil.
de parcă înăuntru aș avea un animal
care se hrănește din mine asemenea unei oglinzi
în care mi se-arată tot ce am de pierdut
în loc să-mi văd chipul.
singurătatea este o fetiță fericită
între jucăriile ei. și nu pot ajunge la ea.
îmi ating pielea și-mi sunt atît de străin
încît dacă mă tai la deget
sîngele curge într-o culoare necunoscută.
așa e frica: are frumusețea ta, părul tău
cu vîrfurile ieșite din ziua de azi
cu rădăcinile dincolo de amintiri. atît de frumoasă îmi ești
că atunci cînd ieși din casă
cerul se lipeste de pămînt. te iubesc fără să te ating
și singurătatea ta sunt eu.
uneori ne e teama de noi înșine; să nu ne fie.
singuratatea e cînd îți rupi un picior și cineva te ajută
să mergi mai departe, fără să întrebe dacă poți de unul singur.
așa sunt oamenii,
tărgi care te duc înspre moarte
în timp ce-ți șoptesc aproape zîmbind
stai liniștit, va fi bine.
atît de frică să-mi fie:
să cred că amintirile cu tine vin pe sub ușă
și mă trag asemenea curentului
pînă mă prăbușesc infinit de adînc
în mine. te găsesc.
ești singur doar atunci cînd vrei să vezi
oameni.
*
un chiodo dove puoi appendere tutti i dipinti
a volte abbiamo paura che ci sveglieremo
soli. come se la solitudine non avesse nulla di nobile.
come se dentro avessi un animale
che si nutre di me come uno specchio
dove mi viene mostrato tutto ciò che ho perduto
al posto del mio viso.
la solitudine è una bambina felice
tra i suoi giocattoli. e non riesco a raggiungerla.
mi tocco la pelle e sono così estraneo a me stesso
tanto che se mi ferisco al dito
il sangue scorre in un colore sconosciuto.
la paura è così: ha la tua bellezza, i tuoi capelli
con le punte uscite dall’oggi
con radici al di là dei ricordi.
sei così bella per me
che quando esci di casa
il cielo si attacca alla terra. ti amo senza toccarti
e la tua solitudine sono io.
a volte abbiamo paura di noi stessi; non bisogna averne.
la solitudine è quando ti rompi una gamba e qualcuno ti aiuta
a proseguire senza chiedere se puoi farlo da solo.
le persone sono così,
barelle che ti portano verso la morte
mentre ti sussurrano quasi sorridendo
stai tranquillo, andrà tutto bene.
avere così tanta paura:
da credere che i ricordi con te arrivano da sotto la porta
e mi tirano come l’aria
finché implodo profondamente
in me. ti trovo.
sei solo unicamente quando vuoi vedere
le persone.
| 
Leonard Ancuta